Descoperirea care ar putea schimba ce știam despre formarea Sistemului Solar

de: Andrada Bonea
20 10. 2016

Încă o dovadă a faptului că mai avem multe de învățat despre lumea în care trăim: astronomii au descoperit un nou tip de sistem stelar, care ar putea schimba tot ce știm despre formarea Sistemului Solar.

Cunoscut drept sistem binar-binar, are două stele care orbitează la distanță foarte mică una de cealaltă, precum în cazul unui sistem binar tradițional. Diferența e reprezentată de faptul că steaua principală are, la rândul ei, două structuri masive proprii în orbită. Acesta e primul sistem binar-binar descoperit vreodată, iar existența sa ne dă de înțeles că sistemele solare nu se formează exact așa cum se credea până acum, potrivit Science Alert.

Nu e prima oară când oamenii de știință iau în calcul ideea ca sistemele solare să se formeze diferit. Simpla existență a lui Pluto și a orbitei sale a provocat, de asemenea, îndoieli. Această nouă descoperire reprezintă un indiciu ceva mai clar, totuși.

În acest moment, se crede că Sistemul nostru Solar s-a format acum 4,55 – 4,56 miliarde de ani, prin colapsul gravitațional al unei mici părți dintr-un uriaș nor molecular. Cea mai mare parte din materia apărută în urma colapsului s-ar fi adunat în centru, formând Soarele, în timp ce restul materiei s-ar fi aplatizat sub forma unui disc protoplanetar din care s-au format planetele, sateliții, asteroizii și alte corpuri cerești mai mici din Sistemul Solar.

Totuși, această teorie nu se potrivește foarte bine cu orbita înclinată a lui Pluto. Dacă Pluto s-ar fi format în acest disc plat, ar fi trebuit să aibă o orbită similară celorlalte planete. În timp, cercetătorii au explicat această nepotrivire sugerând că toate planetele din Sistemul nostru Solar au migrat pe măsură ce au crescut.

Lucrurile nu stau la fel și în cazul sistemului binar-binar, care aduce noi probe contra modelului discului protoplanetar. Cele două obiecte cosmice gigantice care orbitează în jurul stelei principale au acumulat mai mult praf și gaz decât ar fi fost posibil în scenariul clasic, iar oamenii de știință cred că asta dă de înțeles că s-ar fi format prin alt mecanism.

Sistemul binar-binar a fost observat prima oară în 2006 de W.M Keck Exoplanet Tracker și se estimează că s-ar afla la 240 de ani lumină distanță. Unul dintre cercetători a spus că descoperirea a fost bizară și că a fost nevoie de opt ani pentru a explica și confirma descoperirea.

Sistemul e format din două stele aflate la doar 22 de unități astronomice distanță, echivalentul distanței dintre Soare și Uranus. Steaua principală e cu 12% mai masică decât Soarele, iar a doua e cu 10% mai puțin masivă. Structurile care orbitează în jurul stelei primare sunt masive: una dintre ele e de 12 ori mai masivă decât Jupiter, iar cealaltă e de 57 de ori mai masivă decât aceeali planetă. Distanța dintre ele și steaua respectivă e aproximativ egală cu distanța dintre Terra și Soare.

E prea devreme pentru a fi dat un verdict, dar e destul de clar faptul că Universul mai are multe secrete pentru noi. În continuare, experții vor încerca să stabilească ce impact are descoperirea asupra a ceea ce știm despre formarea Universului.